Cultura de cimbru

   Cimbrul este un arbust de mici dimensiuni, care isi are originile pe tarmurile europene ale Marii Mediterane, unde il gasim si astazi, crescut spontan pe locurile virane, pe falezele nisipoase si prin stancarii. 

   Datorită calităților sale medicinale (uleiurile sale reduc balonarea și stimulează digestia), cimbrul este folosit cu precădere în asociere cu cărnurile bogate, înspecial cele grase și vânatul . Se folosește de asemenea pentru supe, cartofi copți, mâncăruri cu varză, fasole și cartofi, roșii și ciuperci.Aromele sale puternice îl recomandă pentru cărnurile marinate și/sau afumate, cimbrul fiind regăsit aproape în fiecare combinație pentru prepararea pastramelor
    Cimbrul proaspăt poate fi congelat însă, cel mai adesea, este uscat. Cimbrul se folosește în cantități reduse deoarece are o aromă puternică ce poate acoperi gustul ingredientelor. Pentru că cimbrul își degajă aroma prin fierbere, se adaugă întreg în mâncare – sub formă de legăturică – și se scoate după ce a fiert.
    Este o plantă cu pretenţii modeste faţă de factorii de mediu. Are pretenţii ridicate faţă de lumină şi căldură. Pretenţii reduse pentru apă. Poate fi cultivată în aproape toate tipurile de sol. Pentru plante cu aromă puternică, trebuie plantate în zone calde, însorite, cu soluri bine aprovizionate în elemente nutritive.
Tehnologia de cultivare 
   Cimbrul se cultivă in câmp, iar cultura se poate înfiinţa prin semănat direct în câmp sau prin producere de răsad.
Se cultivă de obicei asociat cu alte culturi sau mai rar în cultură pură.
    Plante bune premergătoare sunt culturile prăşitoare, care lasă terenul curat de buruieni, leguminoasele şi cerealele păioase.
    Toamna se discuieşte terenul, se nivelează, se fertilizează cu fosfor 50-70 s.a. kg/ha, potasiu 60-80 s.a. kg/ha şi gunoi de grajd 40 t/ha care se încorporează printr-o arătură la 28-30 cm adâncime.
    Primăvara se fertilizează azot 50-80 s.a. kg/ha, se execută mobilizarea solului cu combinatorul la 8-10 cm adâncime, după care se face modelarea acestuia în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm. Pe suprafeţe mici şi teren nemodelat, distanţa între rânduri este de 50 cm, iar între plante pe rând 20-25 cm.
    Semănatul direct în câmp se face la începutul lunii aprilie, când în sol se înregistrează temperatura de 5-60C, la adâncimea de 1,5-2 cm, folosind 3-4 kg sămânţă la ha. Se seamănă mecanizat cu SUP-21 sau SUP-29, două rânduri pe stratul înălţat cu lăţimea la coronament de 104 cm.
    În cazul producerii răsadului, se seamănă în răsadniţe reci sau solarii neîncălzite la sfârşitul lunii martie, folosind 3-5 g sămânţă la m2. Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor sunt cele obişnuite. Răsadul nu se repică.
    Plantarea răsadului în câmp se face în luna mai, la aceeaşi distanţă între rânduri ca şi la semănatul direct, între plante pe rând se lasă 18-19 cm.
Lucrări de îngrijire.
    Răritul plantelor se face la  culturile obţinute prin semănat direct în câmp, când plantele au 4-5 perechi de frunze, lăsând o distanţă de 18-20 cm. Două praşile manuale pentru a combate buruienile. Se irigă cu câte 200-250 m3 apă la ha de 2-3 ori, pentru a menţine în sol o umiditate de 70% din IUA.
Dacă este în cultură asociată, se îngrijeşte o dată cu aplicarea lucrărilor la cultura de bază.
Recoltarea
   Incepe o dată cu declanşarea înfloritului, când se detaşează vârfurile lăstarilor sau frunzelor verzi. Pentru consum în timpul iernii se recoltează plantele înflorite, prin tăiere de la bază prin cosire sau prin smulgere, se fac legături şi se usucă în încăperi bine aerisite sau în uscătorii la 350C.

Cultura de anghinare

      Anghinarea este o specie de plante erbacee perenă, care înflorește vara—toamna, originară din regiunea mediteraneeană, cultivându-se pentru solzii cărnoși ai inflorescenței și pentru receptaculii florali care sunt comestibili.

    Intalnita si ca planta ornamentala, anghinarea este una dintre plantele care actioneaza foarte puternic. Anghinarea reprezinta o sursa excelenta de vitamina C, fibre alimentare, vitamina K, acid folic, magneziu si potasiu. Pe langa acestea, ea contine si niacina, vitamina B6, fier si fosfor. Anghinarea poate fi consumata  in stare proaspata, si este astfel apreciata pentru efectele ei vindecatoare in ceea ce priveste diareea cronica, dar si in tratarea diabetului, hemoroizilor, vomismentelor si migrenelor. Sucul de aghinare are rol in vindecarea constipatiei iar ceaiul de anghinare ajuta in cazul afectiunilor ficatului sau a reumatismului.
   Afectiuni tratate cu anghinare: boli tratate cu anghinare: afecţiunile inimii, angiocolite, anorexie, angină pectorală, ateroscleroză, artrită, boli de ficat, boli de rinichi, boli ale tubului digestiv, celulită, ciroze, colecistită, congestie hepatică, constipaţie, diabet (scade nivelul zahărului din sânge), dischinezii biliare, dureri de cap, eczeme, enterocolită, fermentaţii intestinale, gută, hemoroizi, hepatică cronică şi acută, hiper-colesterolemie, hipertensiune arterială, intoxicaţii, insuficienţă hepatică, icter, laringită acută, migrene digestive, nefrite cronice, obezitate, plăgi, prurit, regenerare celulară, răguşeală, retenţia apei, reumatism, surmenaj, toxiinfecţii alimentare, urticarii, varice, vărsături, vertij (ameţeli) zgomote în urechi.
   

Plantarea

In gradina, anghinarea trebuie cultivata din rasaduri care au petrecut, in prealabil, circa 8-12 saptamani intr-un mediu protejat (sera) pentru a fi ferite de inghet. Plantutele ar trebui amplasate intr-o zona bine luminata a gradinii, unde anghinarea sa nu riste sa fie umbrita de plante mai inalte aflate in vecinatatea sa.
Anghinarile au nevoie de un sol bine drenat, bogat in substante nutritive, prin urmare adauga in groapa fiecarei plante circa 200 g de ingrasamant organic, compost sau gainat. Asigura-te ca pH-ul pamantului este curpins intre 6.5 si 7.0. Plantele pot fi cultivate in grupuri, la o distanta de circa 60 cm intre ele, cu o distanta intre randuri de 75 cm.

Ingrijire

    Anghinarile au nevoie de un sol umed in permanenta. Prin urmare, un strat generos de mulci va contribui la mentinerea umiditatii. De asemenea, chiar daca este o planta perena, anghinarea ar trebui considerata drept una anuala si ingrijita in consecinta in climatele cu ierni reci, cum este Romania. La sosirea sezonului rece, anghinarile ar trebui taiate si, apoi, acoperite (fiecare planta in parte) cu un cos, o protectie suplimentara, sub forma unor ace de pin si a frunzelor moarte, fiind recomandata. Primavara, adauga balegar pentru a grabi procesul de dezvoltare.
 

Recoltare

    In primul an, anghinarile vor avea nevoie de multa energie pentru a se dezvolta, prin urmare este recomandat sa inlaturi florile pe masura ce acestea apar. Incepand cu cel de-al doilea an, permite formarea florilor si a fructelor, pe care le vei recolta vara. Culege mugurele din varf, inainte ca solzii sa inceapa sa se deschida. Culege, apoi, si mugurii laterali, dupa ce ating o dimensiune adecvata.
    In cazul in care nu culegi florile imature ale anghinarilor, acestea se vor transforma in flori superbe, albastre-violet. Acestea pot fi incluse cu succes in aranjamente florale.

Cultivarea cartofului

Cartoful, una dintre cele mai consumate legume din lume, se planteaza si dezvolta destul de usor, nu are pretentii mari de ingirjire , iar in plus, este un aliment gustos si satios.

   Cartofii au fost cultivati pentru prima oara de catre Indienii Inca din Peru in anul 200 I.Hr, iar in 1537, cuceritorii spanioli i-au descoperit si i-au adus in Europa la calatoria de intoarcere. Mai tarziu, in anul 1621, cartoful a ajuns pentru prima oara in America de Nord, iar astazi, cartofii reprezinta una dintre cele mai mari culturi alimentare din intreaga lume.
   Cartoful, cal mai consumat aliment din lume, este o leguma completa, hranitoare si foarte sanatoasa, care contine 75% apa, 22%, hidrati de carbon, 2% proteine, 0,15% lipide si 1% saruri minerale.
    Are in compozitia sa potasiu, un mineral care ne lipseste multora, este bogat in vitamine din complexul B, are cantitati semnificative de vitamina C si pretioasa vitamina K, antihemoragica si esentiala in procesul de formare de globule rosii.
    In functie de solul in care creste, cartoful contine, in proportii variabile, magneziu, fosfor, fier, mangan, cupru, sulf, fiind foarte bine tolerat de stomac si putand fi consumat atat de diabetici, cat si de obezi.
    Cartoful stimuleaza si sustine functiile intestinale, are efect anti-ulceros, prin bogatia de potasiu mentine tensiunea la valori normale, sustine activitatea celulei nervoase si combate efectele stresului prin nivelul foarte ridicat de vitamine din grupul B si prin capacitatea de a stimula secretia de serotonina.

Plantarea

   Cartofii au in primul rand nevoie de multa lumina, iar daca pot fi plantati intr-o zona in care soarele are acces toata ziu, productia va fi cu atat mai bogata. Cartofii sunt bine inradacinati , iar legumele cresc doar atunci cand caldura patrunde suficient de mult in sol – de aici si nevoia de soare.   Cartofii prefera un sol care se dreneaza usor, lutos, usor acid, cu un pH  de 5.8 – 6.5.   La mijlocul lunii martie sau inceputul lunii aprilie sadeste un santulet adanc de aproximativ 10 cm adancime si planteaza cartofii timpurii la aproximativ 30 cm distanta unii de ceilalti. De asemenea, in cazul cartofilor semitimpurii, distanta trebuie sa fie intre 40 si 50 de cm.   Tuberculii incoltiti se aseaza cu mugurii in sus, avand insa grija ca acestia sa nu se rupa, iar apoi se acopera usor cu pamant. Dupa ce apar mugurii, se aduna gramezi mici de pamant in jurul plantelor astfel incat lastarii sa fie doar ingropati.

Stimularea productiei culturii

   Pentru a stimula productia de cartofi, este de ajuns sa ajuti carofii sa incolteasca inainte de plantare . Este destul de simplu sa faci acest lucru si nu ai nevoie decat de multa lumina, cofraje de oua si cartofi de samanta.   Aseaza cartofii pe cofrajele de oua cu capul bont inspre soare, asteapta ca mladitele sa atinga 1 – 2 centimetri, iar apoi acestia sunt buni de plantare.   Acest tratament se face in luna ianuarie in zonele mai calde ale tarii sau in februarie acolo unde tempraturile sunt mai scazute.

Recoltere

   In functie de soi si conditiile de crestere, cartofii se recolteaza din iunie pana in septembrie, iar momentul cel mai potrivit este atunci cand tulpina de deasupra solului este inca verde si se deschid florile.

Cu ajutorul unei sape se racoleste cuibul si apoi se iau cartofii din sol, se curata de pamant si se pun la uscat in cazul in care pamantul era umed. Altfel, risti ca legumele sa putrezeasca rapid.